joi, 17 mai 2018

,,Icoana-chipul mântuirii”, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani


Muzeul Judeţean Botoşani prezintă, în perioada 17 – 31 mai 2018, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, expoziţia temporară ,,Icoana-chipul mântuirii”.
«Definită în literatura de specialitate drept o ,,fereastră spre absolut”, icoana este în același timp considerată de Sfântul Ioan Damaschinul „ceea ce este cartea pentru cei ce ştiu să citească este icoana pentru cei care nu ştiu; ceea ce e cuvântul pentru auz este icoana pentru văz”. Din acest simplu motiv, indiferent de perioadă istorică, pentru ortodoxie icoana rămâne legătura cea mai directă dintre om și Dumnezeu și își păstrează nealterat rostul în existența societății contemporane.», menționează Ana Coșereanu, muzeograf Secţia de Artă Plastică şi Etnografie.
Pasionat de frumos, artistul Constantin Alexa propune o reîntâlnire expozițională de suflet, simțire și credință, alături de Cristina Turiceanu, Constantin Surugiu, Liviu Șoptelea și tinerele Anca și Alina Albătoaie. Iubitorii de artă vor putea admira icoane realizate într-o varietate de tehnici și modalități de exprimare: Constantin Alexa aduce cu sine icoane realizate într-o manieră proprie, inclusiv pe lemn ,,arsˮ, Cristina Turiceanu preferă eleganța icoanei de tradiție transilvană, Constantin Surugiu expune icoană pe lemn patinat artificial, Liviu Șoptelea prezintă icoane pe sticlă și vitraliu, iar Anca și Alina Albătoaie aduc pe simeze rafinate icoane pe sticlă, cu o bogată ornamentație.
Vernisajul va avea loc duminică, 20 mai 2018, la ora 11.30, la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani. Prezintă prof. Ioana Șcarlii, etnograf Steliana Băltuță și prof. Napolion Ungureanu. Expoziția poate fi vizitată zilnic, între 9.00 și 17.00.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.