miercuri, 27 iulie 2016

„Arta la perete!”, provocarea Muzeului Județean Botoșani

Muzeul Judeţean Botoşani organizează sâmbătă, 30 iulie 2016, între orele 10.00 și 18.00, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, evenimentul „Arta la perete!”. Sunt invitați să participe artişti plastici şi pasionaţi de artă care doresc, au talent, și aduc un cărbune pentru desen. Pentru public, taxa de participare este de 2 lei.
 „Evenimentul are ca scop apropierea activă a publicului (de toate vârstele) de ceea ce înseamnă fenomenul artistic, prin prezenţa în spaţiul unei galerii specializate în promovarea artelor plastice. Participanţii la această activitate au posibilitatea de a cunoaşte artişti plastici botoşăneni consacraţi sau în curs de consacrare şi pot deveni ei înşişi artişti pentru o zi, decorând pereţii Galeriilor cu desene executate în cărbune”, menționează Ana-Elisabeta Florescu, muzeograf.
În cadrul manifestării vor fi susținute momente muzicale de către grupul folk ,,Generaţii”, coordonat de prof. Ludvic Schibinschi.


vineri, 8 iulie 2016

“Master Classes Enescu Experience” II, la Mihăileni



Fundația culturală „Remember Enescu” București organizează în perioada 10-16 iulie 2016 a doua ediție de “Master Classes Enescu Experience”, la Mihăileni, județul Botoșani.
Proiectul este realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni și vizează organizarea unor cursuri de excelenţă pentru vioară și violă oferite de violonistul Alexandru Tomescu și violistul Ladislau Cristian Andriș pentru tineri violonişti și violiști din comunităţile româneşti.
Sursă foto: facebook Alexandru Tomescu
În cadrul acestui proiect vor participa zece violoniști și violiști, cu vârste până în 30 de ani, ce au în repertoriu o lucrare de George Enescu și două – la alegere. Cei prezenți vor beneficia, conform celor menționate de organizatori, de: studiul operei şi personalităţii marelui artist român George Enescu, descoperirea şi aprofundarea valorilor operei studiate, stimularea creativităţii; - studiu în grup şi individual - personalizat, pentru dezvoltarea tehnicilor şi abilităţilor interpretative; - studiu individual şi în grup cu un pedagog psiholog pentru dezvoltarea personalităţii artistice; - controlul emoţiilor, concentrarea şi atitudinea scenică; - studiu în grup - tehnici de creare şi promovare a brandului personal; - posibilitatea de a participa la un concert final cu public, împreuna cu profesorii şi ceilalți muzicieni; - diplomă de absolvire.
Partenerii proiectului din acest an sunt: Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” Chișinău, Televiziunea Română, Radio România, Primăria Mihăileni, ICR Chișinău – Republica Moldova.
Alexandru Tomescu a fost ultima dată la Mihăileni pe 2 iunie 2016, când a susținut un recital în cadrul Turneului „Stradivarius Experience 2.0” - Alexandru Tomescu la Mihăileni.


joi, 7 iulie 2016

Premiul al II-lea la Festivalul-concurs „Gavriil Musicescu” obținut de un cor din Botoșani

Corul psaltic al Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“ Botoşani, condus de Petru Fercal, a obținut Premiul al II-lea la Festivalul-concurs coral internaţional pentru tineret „Gavriil Musicescu“, aflat la cea de-a IV-a ediţie. În competiţie, la Secţiunea de concurs Formaţii de muzică psaltică desfășurată pe 4 iulie 2016, la Biserica Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi, s-au înscris şase coruri: Corul psaltic Chivotul al Arhiepiscopiei Iaşilor, Corul Vlaho-Bizantin al Arhiepiscopiei Buzăului, Corul psaltic al Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“ Botoşani, Formaţia de muzică psaltică a Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“ Neamţ, Formaţia de muzică psaltică Basileus a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ Iaşi şi Formaţia de muzică psaltică a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ Dorohoi.
Juriul alcătuit din Nicolae Gheorghiţă - preşedinte, de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Aetopoulos Antonios din Grecia, dirijor şi solist al Corului Grecesc de Muzică Bizantină „Lycourgos Angelopoulos“, şi dirijorul Adrian Sârbu de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi nu a acordat premiul I pentru această secțiune.
Gala evenimentului a fost transmisă în direct de TVR Iași, joi, 7 iulie 2016.

Descoperiri arheologice la Ripiceni


Muzeul Județean Botoșani a continuat și în acest an campania de cercetări arheologice interdisciplinare în cadrul șantierului de la Ripiceni. Proiectul a fost realizat în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare" din Suceava (Facultatea de Istorie) și Platforma ARHEOINVEST de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, și este inclus în programul care vizează studierea Evoluției habitatului uman pre- și protoistoric în depresiunea Prutului Mijlociu.
„În cadrul săpăturilor arheologice demarate la sfârșitul lunii iunie 2016 au fost realizate descoperiri de excepție de către arheologii botoșăneni pentru arealul românesc de răspândire a Civilizației Cucuteni (perioada eneoliticului). La descoperirile arheo-logice de la Ripiceni au fost folosite tehnologii de ultimă generație, printre care scanări magnetometrice și 3D, ce au permis determinarea exactă a amplasării locuințelor în cadrul așezării.


Astfel, pe lângă cele peste o sută de locuințe rămase în zona neafectată de apele lacului de acumulare, a fost descoperită o structură uriașă de cca. 1000 de m2, cu o incintă împrejmuită și fortificată printr-un șanț și palisadă. Această mega-structură, unicat deocamdată în preistoria românească, putea fi un templu, locuință a căpeteniilor sau avea altă funcționalitate. Poziționarea sa centrală și dimensiunile uriașe demonstrează importanța sa deosebită în cadrul așezării, care și ea este una dintre cele mai mari cercetate până în prezent în cadrul arealului cucutenian din România (cca. 20 ha)”, a precizat managerul Muzeului Județean Botoșani, dr. Aurel Melniciuc.
În campania din acest an, a fost cercetată doar o mică parte (cca. 100 de metri pătrați) din uriașa structură, din cauza fondurilor insuficiente și a dificultății efectuării cercetărilor în teren. În perioada următoare vor fi demontate resturile locuinței pentru recuperarea întregului inventar (ce include vase, arme, unelte, plastică zoomorfă și antropomorfă etc.) și pentru stabilirea mai cu exactitate a funcționalității sale.