joi, 2 octombrie 2014

„Civilizația europeană – unitate, unicitate, deschidere“

În perioada 6-11 octombrie 2014, la București și la Port Cetate, în județul Dolj, va avea loc Simpozionul Internațional „Civilizația europeană – unitate, unicitate, deschidere“, manifestare organizată de Fundaţia „F.M. Dostoievski“, Institutul Cultural Român, Fundaţia Löwendal și Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu“.

Ediția de anul acesta, găzduită de Fundația Löwendal și de Portul Cultural Cetate, este dedicată orașului București, cu ocazia aniversării a 555 ani de la prima atestare documentară, poetului și pictorului Mihail Lermontov – la 200 de ani de la naștere (moment marcat și de UNESCO), șederii lui Lev Tolstoi în România, acum 160 de ani, precum și operei scriitorului Feodor M. Dostoievski. De asemenea, simpozionul va include masa rotundă cu tema „Aspecte ale traducerii literare” și un microfestival de film documentar pe tema simpozionului.

Participanți: Noemi Bomher (Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi, scriitor, istoric şi critic literar), prof. dr. Igor Evlampiev (Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, istoric și critic literar), Serghei Akimovici Kibalnik (Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, cercetător la Institutul de literatură rusă din Sankt Petersburg, istoric şi critic literar), prof. dr. Cornelia Cîrstea (Universitatea din Craiova, istoric şi critic literar, traducător), Olga Kriukova (Universitatea „M.V.Lomonosov” din Moscova , istoric şi critic literar), Marina Viktorovna Zagidullina (Universitatea de Stat din Celiabinsk, istoric şi critic literar), Miroslava Metleaeva (poet, critic literar, publicist, cercetător ştiinţific, traducător, Republica Moldova), Nina Nikitina (muzeograf la Muzeul din Iasnaia Poliana, scriitor), Elena Loghinovschi (Universitatea din Bucureşti, istoric şi critic literar, traducător), Albert Kovacs (Universitatea din Bucureşti, istoric, critic şi teoretician literar), Livia Cotorcea (Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, istoric, critic şi teoretician literar, traducător), Anastasia Romanova (cercetător științific, istoric şi critic literar din Republica Moldova), Axinia Crasovschi(Universitatea din Bucureşti, istoric şi critic literar), Svetlana Vasilenko (poet, critic literar, eseist, publicist, preşedintele Uniunii Scriitorilor Ruşi din Federaţia Rusă), Victoria King (scriitor de limba rusă din SUA, eseist), Layla Garret (scriitor, critic de film şi cineast din Marea Britanie), Galina Evtuşenko (cineast din Federaţia Rusă), Tatiana Donskaia (cineast, autor de filme documentare şi artistice, Rusia), Tofic Shahvardiev (cineast, autor de filme documentare şi artistice, Rusia), Natalia Shwartz (muzeograf, Muzeul „F.M.Dostoievski” din Sankt Petersburg, critic şi istoric  literar), Noni Cristea (cineast, autor de filme documentare, scenarist, Bucureşti), Ioana-Cristea Micescu (cineast, scenarist, istoric de film), Raisa Schillimat (istoric si critic literar, prozator, traducător, Germania).

Moderatori: Elena Loghinovschi, Livia Cotorcea și Albert Kovacs, președintele Fundației Culturale Est-Vest.

Accesul publicului este liber.
http://www.icr.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.