joi, 10 iulie 2014

"Enciclopedia zmeilor", in lectura interactivă a actorului Voicu Hetel

Pentru tinerii aventurieri care nu au plecat încă în vacanță, Teatrul Ion Creangă a pregătit o lectură indispensabilă. Vineri, 11 iulie, la ora 18:30 la Librăria Humanitas din Fundul Curţii (Calea Victoriei, nr. 120), în lectura interactivă a actorului Voicu Hetel, veți afla poveștile marelui zmeolog Mircea Cărtărescu, adunate în „Enciclopedia zmeilor”.
Descoperită „pe o măciucă din lemn de esență tare”, după cum mărturisește chiar autorul, Enciclopedia cuprinde zece povestiri înlănțuite, inspirate din literatura zmeiască, care vor aduce audiența față în față cu unii dintre cei mai năpraznici zmei și cu faptele lor de ispravă.
Astfel, Feții frumoși și Ilenele Cosânzene vor afla informații vitale despre anatomia, istoria și geografia zmeilor, care îi vor ajuta în expedițiile pe care urmează să le facă. Vor fi prezentate cele mai cunoscute rase de zmei și poveștile unor exemplare celebre pentru ca nici unul dintre participanți să nu fie vreodată luat prin surprindere de un buzdugan aruncat în perete.
Accesul este gratuit, în baza înscrierii la adresa de e-mail inscrieri@teatrulioncreanga.ro și a confirmării prealabile din partea organizatorilor.

www.teatrulioncreanga.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.