joi, 31 iulie 2014

„Cele mai frumoase cărţi”

Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură în parteneriat cu Asociaţia Editorilor din România a lansat Concursul naţional de design de carte, ediţia a III-a. „Cele mai frumoase cărţi” este un proiect cultural cu desfășurare anuală, dedicat designului de carte, dimensiunii artistice a cărţii văzută ca obiect. Proiectul reinstituie designul de carte ca reper în relația cititorului cu cartea.
Înscrierile au loc până pe data de 29 august 2014. Editurile, graficienii sau designerii de carte din România şi Republica Moldova pot înscrie cărţi apărute în ultimul an în concursul naţional de design de carte. Regulamentul care descrie condiţiile de participare şi formularul de înscriere pot fi accesate la celemaifrumoasecarti.ro/regulament şi la celemaifrumoasecarti.ro/formular-inscriere.
Jurizarea va avea loc în perioada 10-24 septembrie 2014, iar juriul va selecta minimum 25 de cărţi frumoase care vor fi prezentate publicului într-o expoziţie itinerantă. Toate cărţile selectate de juriu vor reprezenta România în competiţia internaţională de design de carte „Best Book Design from All Over the World”. Juriul din acest an va acorda următoarele distincții: Premiul I, Premiul II şi Premiul III, precum și premii speciale - Premiul pentru ilustraţie, Premiul pentru carte pentru copii, Premiul pentru album, Premiul pentru tânăr designer, Premiul pentru carte de artist (categorie specială cu lucrări jurizate separat). Fondul de premiere este de 5.000 de lei. Premiul pentru tânăr designer constă în susținerea unei deplasări la un târg internațional de carte în străinătate. Membrii juriului sunt: Arina Stoenescu, Timotei Nădășan, Daniela Chiorean, Alexe Popescu, Anca Mihuleț, Mihaela Paraschivu și un specialist din Franța. Participarea acestuia este posibilă prin contribuţia Institutului Francez din Bucureşti. Specialistul din Franța va susține și o conferință adresată profesioniștilor din mediul artistic și editorial.
Expoziția  „Cele mai frumoase cărţi 2014” va fi inaugurată la București la începutul lunii octombrie. Cărțile vor fi prezentate și la Târgul Internaţional de carte de la Frankfurt în pavilionul României. În proiect sunt programate o serie de expoziții cu cărți câștigătoare în cadrul celor trei ediții la București, Cluj-Napoca, Iași, cât și la Târgurile Internaţionale de Carte de la Göteborg (septembrie) şi Barcelona (octombrie).
În cadrul ediţiei 2013, juriul a selectat 39 de volume şi a acordat 8 premii. Cărţile selectate de juriu la a doua ediţie au fost expuse în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, iar în străinătate au fost prezentate la târgurile internaţionale de carte: Frankfurt (octombrie 2013), „Best Book Design from all over the World” la Târgul de Carte de la Leipzig / Stiftung Buchkunst (martie), Salon du Livre Paris (martie), ICR Londra (aprilie).
Cei interesaţi pot găsi imagini cu cărţile câştigătoare la ediţiile anterioare, precum şi mai multe detalii despre proiect pe http://celemaifrumoasecarti.ro.

Organizator: Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură.
Proiect cultural finanţat cu sprijinul: Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Parteneri: Institutul Francez din București, UNARTE, Asociaţia Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Institutul Cultural Român, Galeria Posibilă, Clubul Ilustratorilor, Asociaţia Idioma, Librăria Kyralina, Global Mindscape, Arta Grafică, Agressione, Sappi.
Parteneri media: Radio France International, Radio Romania Cultural, Observator cultural, Dilema Veche, 24 FUN, Modernism, Hyperliteratura, Agenţia de carte, Bookaholic, Igloo, B24kids, Calendarul Magic, Copilul.ro, SuntPărinte.ro.
http://www.icr.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.