duminică, 24 noiembrie 2013

”Winter Wonderland” la Iași

Biblioteca Județeană “Gh. Asachi” Iași, prin Compartimentul American Corner a lansat cea de-a IV-a ediţie a Concursului de creaţie literară în limba engleză cu titlul ”Winter Wonderland”.

Participanţii trebuie să scrie o lucrare literară originală (povestire, eseu, poezie etc.) pe tema dată.
Data limită de predare a lucrărilor este 1 decembrie 2013.
Concursul se adresează elevilor ieșeni din ciclul primar, gimnazial şi liceal.

http://re-start.ro/images/winter-wonderland.jpgTinerii autori trebuie să fie înscriși la bibliotecă și lucrările să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie scrise în limba engleză;
- să fie originale (lucrările plagiate de pe Internet sau din alte surse vor fi excluse din concurs);
- să nu depăşească o pagină format A4 –Times New Roman, 12 pt., spaţiere 1 (între 500 şi 700 de cuvinte);
- să fie în format electronic (doc, docx) și trimise la adresele de e-mail americancorneriasi@gmail.com și american.corner@bjiasi.ro.
Data limită de predare a lucrărilor este 1 decembrie 2013.

Jurizarea va avea loc în perioada 2 – 6 decembrie 2013. Juriul va fi format din profesori de limba engleză de la şcoli partenere, voluntari şi reprezentanţi din media locală. Se va acorda o importanţă deosebită talentului literar şi originalităţii de care dau dovadă concurenţii.

Festivitatea de premiere va avea loc în săptămâna 16 – 20 decembrie, data şi ora exactă urmând a fi transmise tuturor participanţilor la începutul lunii decembrie.

Ca și la edițiile anterioare, cele mai apreciate lucrări vor fi publicate, cu sprijinul unei edituri, într-o carte care va intra în fondul bibliotecii. Premiile vor consta în cărţi, articole de birotică şi premii surpriză, împreună cu un exemplar din lucrarea publicată.

Pentru informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi la nr. de tel. 0758 80 40 11 sau direct, la sediul Bibliotecii Judeţene “Gh. Asachi” Iaşi, Compartimentul American Corner.


ww.bjiasi.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.